La jumătatea acestui an, ponderea Chinei în industria auto globală a atins o valoare impresionantă, care reprezintă exact o treime din total, în contextul unei scăderi a vânzărilor de vehicule, în toată lumea.
Ministerul chinez al Comerțului a lansat, duminică, o anchetă antidumping privind copolimerii POM, un plastic tehnic, importați din UE, Statele Unite, Japonia și Taiwan, relatează Reuters, citată de News.ro.
Producătorii de mașini, guvernele și Comisia Europeană sunt din ce în ce mai îngrijorați de mașinile chinezești alimentate cu baterii, dar există o altă amenințare pentru transport: autobuzele electrice urbane, relatează Politico.
Președintele SUA, Joe Biden, urmează să anunțe noi tarife pentru China de săptămâna viitoare, care vizează sectoare strategice, inclusiv o majorare majoră a taxelor vamale pentru vehiculele electrice (EV), potrivit unor trei persoane familiarizate cu problema, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Acțiunile producătorului chinez de vehicule electrice Zeekr au crescut vineri, la New York, cu aproape 35% față de prețul din oferta publică inițială, acesta fiind primul debut major pe piața din SUA al unei companii cu sediul în China din 2021, transmite Reuters.
Agenția vamală din China a publicat date care arată că exporturile au crescut conform așteptărilor în aprilie, în timp ce avansul importurilor, de peste 8%, a depășit estimările, potrivit CNBC.
China a promis că va importa mai multe servicii și produse de înaltă calitate din Franța, după ce investigația Comisiei Europene asupra industriei chineze de vehicule electrice (EV), sprijinită de autoritățile de la Paris, amenință să declanșeze o dispută comercială între cele două țări, transmite Reuters.
Investigația Comisiei Europene asupra importurilor de automobile din China pe piața europeană are o primă rezoluție în care se arată că există „suficiente elemente de probă pentru a justifica supunerea la înregistrare a importurilor”, ceea ce înseamnă, potrivit raportului CE, că UE poate impune plata unor plăți compensatorii.
Balanța comercială pe segmentul de automobile între Uniunea Europeană și China este una dezechilibrată, din punct de vedere al raportului vehicule/valoare, conform datelor publicate de ACEA. Importurile de mașini chinezești în Europa s-au apropiat de 10 miliarde de euro, în 2022.
Piața de automobile electrice și hibrid din China a continuat să recupereze în luna septembrie pierderile din lunile anterioare, astfel că a ajuns la o cotă de piață de 37%, cu peste 5 procente peste cea din 2022. Exporturile de automobile NEV (electrice și plug-in) s-au dublat chiar într-un moment în care UE investighează impactul acestora asupra industriei auto din Europa.
Statele Unite au interzis vineri importurile de la producătorul de imprimante Ninestar și de la o companie chimică, din cauza presupuselor încălcări ale drepturilor omului în China, potrivit unui anunț al Federal Register, transmite Reuters.
În cele 12 luni care au trecut de la invadarea Ucrainei de către Rusia, un eveniment care a perturbat piețele energetice din întreaga lume, apetitul Chinei pentru petrolul, gazele naturale și cărbunele din Rusia a crescut cu peste 50%, transmite Bloomberg.
Problemele economice ale Chinei, provocate în primul rând de blocajele logistice și industriale determinate de carantinarea în masă a multiple orașe din cauza politicii ″ZERO COVID″ a autorităților de la Beijing, au făcut ca statul chinez să se transforme involuntar într-un neașteptat ″cavaler în armură″ pentru Europa în ceea ce privește criza gazelor naturale de pe Bătrânul Continent, cauzată de reducerea masivă a livrărilor de către Rusia, ca răspuns la sancțiunile ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei.
Prețul petrolului a crescut miercuri, după ce UE și-a prezentat planul de eliminare treptată a importurilor de țiței din Rusia, compensând astfel efectul îngrijorărilor legate de cererea din China, principalul importator mondial.
Cotațiile petrolului scad luni, în contextul în care măsurile stricte luate de China pentru a limita răspândirea infecțiilor cu Covid-19 riscă să dea o nouă lovitură economiei și duc la încetinirea cererii de combustibil.
Comerțul cu China, a treia mare destinație pentru exporturile UE și cel mai mare partener pentru importuri, a crescut semnificativ în 2021, conform datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Preșdintele american Joe Biden a semnat joi o lege care interzice cumpărarea de produse care ar proveni din munca forțată a uigurilor din China și Casa Albă a avertizat deja companiile americane tentate să cedeze în fața Beijingului, informează Agenția de presă Rador.
Jihua 3502 Career Apparel Co Ltd, cel mai mare furnizor de uniforme al armatei chineze și al altor structuri militare din China și de peste hotare, cum ar fi Australia, cu peste 3.500 de angajați, este parte a masivului grup Xinxing Cathay International, aflat sub controlul Comisiei Consiliului de Stat al Chinei pentru Supravegherea și Administrarea Activelor Statului. Este fosta așa-numită "Fabrică 3502" a Armatei de Eliberare a Poporului din China.
Livrările de materii prime din China încep să reintre în normal, a anunțat, duminică, Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
SUA și China s-au înțeles asupra termenilor unui acord preliminar menit să soluționeze disputa pe tema tarifelor vamale dintre primele mari economii ale lumii, au anunțat cele două părți vineri.
SUA și China s-au înțeles asupra termenilor unui acord preliminar menit să soluționeze disputa pe tema tarifelor vamale dintre primele mari economii ale lumii, au anunțat cele două părți vineri.
Acțiunile europene scad miercuri după ce președintele american Donald Trump a avertizat că, în lipsa încheierii unui acord cu Beijingul, SUA vor continua să majoreze tarifele pentru importurile din China.
Procurorii americani au acuzat o companie din New York că ar fi importat ilegal echipamente de securitate și supraveghere din China, expunând Guvernul SUA și clienții privați la riscuri de securitate.
Comisia Europeană a prelungit cu încă 5 ani aplicarea taxelor antidumping pentru bicicletele importate din China și șapte alte state, măsură menită să protejeze producătorii europeni de o concurență neloială a rivalilor asiatici.